Monografia universității

UNIVERSITATEA  „ARTIFEX”  DIN  BUCUREȘTI

1919 – 2016

 

Istoria miscarii cooperatiste in tara noastra invedereaza preocuparea statornica a forurilor sale conducatoare din primele decenii ale secolului XX pentru pregatirea unor cadre necesare acestei activitati.

Decretul-Lege din 3 ianuarie 1919 privind infiintarea Casei Centrale a Cooperatiei si intrajutorarii Satenilor prevedea organizarea „scolilor necesare pentru pregatirea personalului special trebuincios institutiunei”. Astfel, inca din primele zile ale anului 1919, din initiativa prof. dr. Ion Raducanu (care pregatise cursurile de cooperatie si la Universitatea din Valenii de Munte, condusa de Nicolae Iorga) si prin sprijinul Biroului Central al federalelor, se inaugureaza Scoala de Studii Cooperative din Bucuresti, in timpul ministrului I.G. Duca, urmand ca, spre sfarsitul anului, sa se transforme in „Academia de Studii Cooperatiste”.

Cele dintai cercuri cooperative, care functionau in primele decenii ale secolului XX, ca si federalele – scolile de educatie cooperativa, cartile de propaganda, calendarul si biblioteca cooperatorilor, scoala centrala si, mai apoi, Academia de Studii Cooperatiste, tipografia cooperatiei romanesti, ca si fondul cultural „Fotin Ionescu” sunt roadele curentului social-idealist, care a stiut sa le realizeze luptand cu birocratismul unora si cu atitudinea negativa a altora.

Iata ce spunea NICOLAE IORGA cu prilejul conferintei sale. „VECHEA NOASTRA COOPERATIE” tinuta in deschiderea cursurilor „Academiei de Studii Cooperatiste” in decembrie 1919: „Multamesc intaiu d-lui Raducanu ca mi-a amintit de anii aceia mai tineri pe care oricine e bucuros sa-i vada amintiti. E foarte adevarat ceiace a spus dumnealui ca in lectiile de la Valeni era si grija cooperatiei; e foarte adevarat ceiace a spus dumnealui ca in grija lor intrau, nu numai elementele materiale, care ni-au fost incredintate cu cifre ce ni-au facut atata bucurie de vorbitorulcare m’a precedat, dar intra si un element moral: de fratie omeneasca, de fratie nationala pecare cooperatiunea il cuprinde, si care face ca sa para nepretuita, nu numai de oameni versati in chestiunile academice, dar si de acei cari tin la inaintarea poporului acestuia prin cele dinauntru ale lui si care socot ca numai prin cultivarea fortei acesteia morale a poporului nostru castigurile sale materiale pot fi asigurate”.

In anii ce au urmat, Academia de Studii Cooperatiste s-a inscris ca un centru al promovarii miscarii si doctrinei cooperatiste in Romania, prin care s-au pus in valoare ideile inaintasilor. Acestea s-au concretizat intr-o mai buna organizare si diversificare a cooperativelor, cu deosebire dupa aparitia legii de organizare a Ministerului Muncii si Ocrotirii Sociale din aprilie 1920, prin care luase fiinta Directia cooperatiei orasenesti, prilej de dezvoltare a cooperativelor mestesugaresti, de productie.

In perioada interbelica, studiile consacrate doctrinei si practicii cooperatiste, intocmite mai ales de reputati economisti, de notorietate europeana, intre care: Virgil Madgearu, Ion Raducanu, Gromoslav Mladenatz, Ion Mihalache, Stefan Zeletin, Gheorghe Tasca, au ocupat un loc important in ansamblul literaturii social-economice din tara noastra. Mai mult, acestia erau reprezentanti ai partidelor istorice, Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc, in ale caror programe politice, ideile si solutiile cooperatiste ocupau un loc important. In fapt, vasta literatura pe tema cooperatiei din acea perioada a reflectat in mod pregnant disputa dintre partide, fractiuni de partide si orientari cooperatiste, intitulate independente, pentru a cuceri miscarea cooperatista.

In acest cadru, se constata o preocupare statornica pentru organizarea si desfasurarea invatamantului cooperatist, pentru pregatirea cadrelor necesare conducerii respectivului domeniu economico-social. In plan concret, ACADEMIA DE STUDII COOPERATISTE isi desfasoara cursurile anual pe baza reglementarilor legii din 1920 si ale Legii pentru unificarea cooperatiei, din 14 martie 1923.

CODUL COOPERATIEI, votat in Senat si in Adunarea Deputatilor, si promulgat la 12 iulie 1928, aduce unele precizari cu privire la „Atributiunile Consiliului Superior al Cooperatiei” (art. 204, paragraful K), referitoare la activitatea Academiei de Studii Cooperatiste: „Actuala scoala de studii cooperatiste, care functioneaza sub auspiciile Centralei Bancilor Populare, se considera ca scoala de invatamant cooperatist si trece sub autoritatea Consiliului Superior al Cooperatiei. Durata studiilor teoretice si practice va fi de doi ani. Recrutarea se va face dupa normele stabilite prin regulament. Vor fi admisi, pe langa absolventii de liceu si absolventii scoalelor normale, absolventii scoalelor superioare de comert curs seral, si absolventii scoalelor medii de agricultura, numai cu conditia ca aceste trei categorii din urma sa dea un examen de admitere la intrare, pentru a face dovada ca poseda cunostintele de liceu complet.

Diplomatii acestei scoli vor avea prioritate in toate functiunile, la toate unitatile cooperatiste de orice grad.

Materiile ce urmeaza a se preda vor fi prevazute pe cale de regulament de catre Consiliul profesoral al Scoalei, cu aprobarea Consiliului Superior al Cooperatiei”.

Literatura, ca si invatamantul cooperatist din perioada interbelica, au evaluat si reevaluat fenomenul cooperatist din tara noastra in concordanta cu etapele istorice prin care a trecut economia nationala pana la cel de-al doilea razboi mondial. Pe o asemenea baza principiala, ganditorii cooperatisti au cautat sa formuleze masuri adecvate de redresare, de indrumare a miscarii cooperatiste pe traiectoria progresului economic si social.

Este semnificativ faptul ca economistii perioadei anilor ’30, indiferent de preferintele politice, s-au preocupat de reliefarea rolului activ pe care poate sa-l indeplineasca, organizarea cooperativa in relansarea economiei romanesti. In avantul economic al anilor treizeci, curentul social-idealist voia – dupa cum aprecia ION RADUCANU, ilustrul profesor al Academiei de Studii Cooperatiste – sa inlature tutela din partea statului asupra miscarii cooperative si sa dea „suflet corpului cooperativ si prin actiune din ce in ce mai vie – prin propaganda si scoala, el sa prinda radacini insemnate”.

Reprezentant activ al Partidului National Taranesc, el s-a pronuntat chiar intr-un raport la unCongres al acestui partid pentru o reforma cooperatista care trebuie sa plece de la doua considerente fundamentale: 1) o asezare a regimului legal sistatutar, ca si a politicii cooperatiste, pe baze solide si largi, care sa-i permita dezvoltarea nestanjenita, in scopul intronarii unui regim economico-social bazat pe principiul interesului muncii; 2) o organizatie cooperatista puternica, al carei scop este – citam – „sa dea micii exploatari toate avantagiile exploatatiei mari”.

In continuare, intre ideile prezentate cu acest prilej, se precizeaza: „sa se introduca studiul cooperativ, in invatamantul de toate gradele si sa se organizeze pe baze solide invatamantul special cooperativ. Sa se faca cursuri periodice, in diferite centre: sa se dea o desvoltare mai mare ACADEMIEI DE STUDII COOPERATISTE”. Invatamantul superior cooperatist are astfel, in conceptia specialistilor si politicienilor preocupati de acest domeniu, o insemnatate aparte, provenita si din obiectivul cuceririi acestui insemnat segment economic si social, ca si din nevoia expresa de cadre pregatite, capabile sa conduca, intr-un anume sens politic, masa de oameni cuprinsi in domeniul cooperativ.

Referindu-se, in continuare, la problematica organizatiilor cooperatiste, profesorul Ion Raducanu spunea: „sa se stabileasca distribuirea produsului social pe baza principiului cooperativ; sa tindem la concentrarea fortelor cooperatiste. Instituitiile cu caracter comercial cooperativ sa se bucure de autonomie desavarsita. Sa se infiinteze o centrala de credit a cooperatiei. Intreprinderile cooperatiste sa fie totdeauna preferate de stat intreprinderilor capitaliste. Munca asociata in cooperative de munca va fi recunoscuta drept egala ca capitalul; In legiferarea cooperatista, trebuie sa se tina seama de spiritul care a domnit in organizatia cooperatista a fiecarei regiuni; Partidul taranesc – spunea fruntasul politic – nu vrea sa comprime cooperatia, dar vrea sa deosebeasca firma de fondul cooperatiei, spre a nu se transforma si unele cooperative in unelte de specula si de exploatare”.

Asemenea idei au constituit fondul conceptiei cooperatiste care a dominat perioada anilor interbelici; ele s-au reflectat deopotriva in literatura publicata, in invatamantul cooperatist, in politica unor partide, ca si in organizarea, prevazuta prin legi, a unitatilor cooperatiste.

Aparitia in anul 1928 a Codului Cooperatiei a adus o serie de clarificari in organizarea si functionarea organizatiilor cooperatiste, ceea ce a condus la o revigorare a activitatii lor, atat in mediul urban, cat si in, cel rural. Mai mult, in 28 martie 1929, s-a adoptat LEGEA PENTRU ORGANIZAREA COOPERATIEI. Aceasta cuprinde reglementari suplimentare privind constituirea societatilor cooperative, atributiile si activitatea lor, precum si a federalelor. Un capitol aparte este consacrat Oficiului National al Cooperatiei Romane, asezamant superior pentru indrumarea si controlul societatilor cooperative, care a functionat ca institutie autonoma investita cu personalitate juridica de drept public, pe langa Ministerul Muncii, Cooperatiei si Asigurarilor Sociale. Potrivit art. 80 Oficiul National organizeaza, indrumeaza si controleaza invatamantul cooperatist; organizeaza si indrumeaza cercurile cooperatiste, precum si intreaga actiune de propaganda cooperatista, prin toate mijloacele nimerite; publica buletinul cooperatiei romane”. Articolul 81 precizeaza: „Invatamantul cooperatist va cuprinde scolile de contabilitate sieducatie cooperativa, scolile pentru pregatirea personalului de magazin si tehnic necesar institutiilor cooperative, precum si Scoala Superioara de Studii Cooperative, care functioneaza la Bucuresti. Functionarea acestei scoli se face potrivit unui regulament elaborat de Consiliul general al cooperatiei, aprobat de Ministerul Muncii, Cooperatiei si Asigurarilor Sociale si sanctionat prin decret regal.

Programul cursurilor se va alcatui de consiliul profesoral al scolii si se va aproba de Consiliul General al Cooperatiei.

Prin derogare de la art. 2 din Legea pentru organizarea corpului de Contabili din 15iulie 1921, absolventii scoalelor cooperatiste vor putea alcatui si viza bilanturile societatilor cooperative.

Diplomatii scoalelor superioare cooperatiste vor fi preferati la toate institutiunile cooperatiste de orice grad”.

Potrivit acestor prevederi, Oficiul National al Cooperatiei era preocupat de pregatirea cadrelor superioare necesare functionarii si conducerii acestui domeniu organizat la nivel national in societati cooperative, federale, uniuni de cooperative, centrale ale acestora si un Oficiu National. Precizarile legii cu privire la preferintele pentru toate „posturile de conducere a diplomatilor scoalelor superioare cooperatiste” confirma profilul acestora si atentia ce se acorda programelor de invatamant, planurilor de scolarizare, unor cadre didactice bine pregatite, exigentelor in recrutarea si promovarea studentilor. Profesorii scolii superioare, Academia de Studii Cooperatiste, Virgil Madgearu, Ion Raducanu, Gromoslav Mladenatz, I.N. Anghelescu si altii, prin studiile si lucrarile realizate si publicate in aceasta perioada, au contribuit la afirmarea si dezvoltarea unei conceptii si doctrine cooperatiste romanesti, ca si la organizarea practica a unui numar mare de societati cooperative.

Anii marii crize economice din perioada 1929-1933, au produs insa in mediul cooperativ un puternic declin. Efectele acestei crize s-au facut adanc simtite in toate ramurile economiei, lovind puternic industria, agricultura, transportul, sistemul bancar si de credit etc. A fost puternic influentata de criza industria bunurilor de consum, implicit cetateanul, a carui putere de cumparare era intr-o continua descrestere. Sub presiunea maselor, Guvernul a imbinat masurile represive cu concesii partiale. In cadrul acestora, un rol important l-a avut sistarea temporara a executiilor silite pentru neplata datoriilor si mai ales, adoptarea legii privind asanarea datoriilor, agricole, cunoscuta indeobste sub denumirea de „Legea conversiunii” din anul 1932. Legea prevedea reducerea datoriilor cu 50% si rambursarea lor in termen de 30 ani, cu o dobanda de 4% pe an. Intrau sub incidenta legii si cooperativele, care, in calitatea lor de creditoare, suportau pagubele cauzate de reducerea debitelor ce le aveau de incasat. In aceste conditii, Legea pentru organizarea cooperatiei, din anul 1935, prevedea o serie de masurisi dispozitii pentru functionarea intregului sistem cooperatist: societatile cooperative, federalele. Institutul National al Cooperatiei. Intre acestea, unele se refera la necesitatea pregatirii cadrelor care sa organizeze si sa conduca intreaga activitate economica si sociala a societatilor cooperative. Si in aceasta lege, o atentie deosebita se acorda invatamantului cooperatist. Astfel, in art. 169, se precizeaza: „In penultimul an de studii al scolilor normale pentru invatatori si al seminariilor teologice se va preda, in mod obligator, un curs de contabilitate, cu elementele necesare conducerii gestiunilor si administrarii unitatilor cooperative de gradele l si II, iar in ultimul an un curs care va cuprinde cunoasterea legii cooperatiei si a elementelor de drept comercial, in legatura cu necesitatea de administrare si conducere a acelorasi unitati. Actualele scoli de contabilitate si educatie cooperatista pentru pregatirea personalului magazinelor de consum, a personalului tehnic necesar societatilor cooperative de orice fel si grad, precum si actuala Scoala Superioara de Studii Cooperatiste vor continua sa functioneze potrivit unui regulament si pe baza programelor ce se vor intocmi de Consiliul de Administratie al Institutului National al Cooperatiei, aprobate de Ministerul Economiei Nationale”.

SCOALA SUPERIOARA DE STUDII COOPERATISTE isi va desfasura cursurile si in conditiile modificarilor Legilor cooperatiste din anii 1938, 1939, 1940 si 1941. O lege distincta pentru infiintarea Academiei de Studii Cooperatiste va fi adoptata in 2 septembrie 1946. In prevederile acesteia, se fac referiri directe la absolventii fostei Scoli Superioare de Studii Cooperatiste si ai fostei Academii de Studii Cooperatiste, care au functionat in baza Decretului-Lege din 3 ianuarie 1919 si Codului Cooperatiei din 1928 si a Legii pentru Organizarea Cooperatiei din 1929.

Scoala Superioara de Studii Cooperatiste, infiintata inca din anul 1919 si reorganizata in decursul anilor in functie de necesitatile de pregatire a cadrelor necesare activitatii societatilor cooperative s-a transformat in anul 1946 in ACADEMIE DE STUDII COOPERATISTE.

Legea nr. 707 si Decretul nr. 2700 din 2 septembrie 1946 prevad infiintarea acestei Academii in conformitate cu legea relativa la organizarea invatamantului superior. Articolul al II-lea al legii precizeaza ca „ACADEMIA DE STUDII COOPERATISTE” se incadreaza in categoria prevazuta la art.2 lit C din legea relativa la invatamantul superior, avand drept scop studiul conditiunilor vietii economice, promovarea studiului cooperatiei si pregatirea pe baze stiintifice, a cadrelor necesare institutiilor cooperative, intreprinderilor publice si institutelor de stat cu caracter economic si financiar, precum si formarea profesorilor de specialitate pentru invatamantul cooperativ secundar”.

„Inscrierile – se prevedea in lege – se fac pe baza bacalaureatului teoretic, comercial sau agricol, a diplomelor de absolvire a scoalelor normale, seminariilor si a scoalelor secundare de cooperatie, in urma unui examen de admitere. Studentii, in timpul anilor de studii, pe langa cursurile teoretice si seminarii, vor face practica obligatorie la institutiile cooperative, fixate de consiliul profesonal, de acord cu Institutul National al Cooperatiei sau la institutiile si intreprinderile de stat cu caracter economic si financiar”.

Academia de Studii Cooperatiste pregatea cadrele intr-un sistem complex, avand urmatoarele catedre: de economie politica, pe langa care functiona o conferinta de istoria doctrinelor economice; de finante publice si private (finante, moneda, credit, schimb si studiul bancilor), pe langa care functiona o conferinta de moneda, credit, schimb si studiul bancilor; de economie rurala; de productia si valorificarea produselor vegetale si animale; de „cooperatia in Romania si in alte tari” cu o asistenta: de economie cooperatista si istorie a cooperatiei, pe langa care functiona o conferinta de propaganda si educatia cooperatista; de economia intreprinderilor, cu aplicatii la intreprinderile cooperative si publice; de drept cooperatist, comercial si legislatie economica, pe langa care functiona o conferinta de drept civil si una de drept public (constitutional si administrativ); de contabilitate generala, pe langa care functiona o conferinta de contabilitate aplicata la intreprinderile cooperative: de calculatia economica (matematici comerciale si financiare, tehnica calculatiei); de pedagogie sociala, pe langa care functiona o conferinta de pedagogie practica si oasistenta; de sociologie economica si politica sociala.

Se urmarea ca disciplinele predate in Academia de Studii Cooperatiste sa confere o potentiala pregatire a studentilor, cu cele mai moderne metode de instruire in domeniul economic si cooperatist, creand conditii pentru ca acestia, sa cunoasca problematica generala a conducerii economice si cooperatiste.

Infiintarea ACADEMIEI DE STUDII COOPERATISTE, prin Legea nr. 707 si Decretul nr. 2700 din 2 septembrie 1946, reprezinta implicit o recunoastere a necesitatii validarii unui sistem de invatamant superior care, timp de aproape 27 de ani, a contribuit la formarea cadrelor ce au organizat si desfasurat activitatea economica si sociala in unitatile cooperatiste. De altfel, in lege era prevazut ca bugetul Academiei de Studii Cooperatiste sa fie inglobat in bugetul Ministerului Educatiei Nationale. In fapt, Ministerul Finantelor era autorizat a suplimenta bugetul Ministerului Educatiei Nationale pe exercitiul 1946-1947, cu sumele necesare functionarii Academiei, care trebuiau acoperite prin subventiile acordate in acest scop de Ministerul Cooperatiei si Institutul National al Cooperatiei.

Personalul didactic, administrativ si de serviciu, de la Scoala Superioara de Studii Cooperatiste, numit prin deciziile Ministerului Cooperatiei si aflat in functiune la data publicarii legii mai sus citate, era incadrat in personalul didactic, administrativ si de serviciu, la Academia de Studii Cooperatiste, daca avea titlurile academice prevazute in Legea Invatamantului Superior si indeplinea toate cerintele legii pentru a fi functionari publici. Erau confirmati si aceia dintre membrii Corpului Didactic existent, care, desi nu aveau titlu academic cerut de Legea Invatamantului Superior, functionasera ca profesori sau conferentiar cel putin 10 ani la Scoala de Studii Cooperatiste, precum si aceia care activasera cel putin 10 ani ca functionari superiori in miscarea cooperatista sau in Institutii de stat cu functiuni in legatura cu specialitatea catedrei sau conferintei. Incadrarea personalului didactic de la Scoala Superioara de Studii Cooperatiste s-a facut, in acel an, pe baza unor propuneri ale comisiei special alcatuite de Ministerul Educatiei Nationale, formata din 5 profesori din invatamantul superior. Legea prevedea ca incadrarea se va face prin decret regal, respectiv prin decizie ministeriala, dupa criteriile cuprinse in Legea Invatamantului Superior. Pentru incadrarea personalului administrativ si de serviciu a facut propuneri o comisie formata din directorul invatamantnlui superior si directorul personalului administrativ din Ministerul Educatiei Nationale. Toate aceste masuri dovedeau atentia ce era acordata bunei functionari si organizari a Academiei de Studii Cooperatiste.

Licentiatii acesteia, potrivit prevederilor legii, se bucurau de drepturile recunoscute, prin legile in vigoare, licentiatilor Academiilor de Inalte Studii Comerciale si Industriale. Studentii Scoalei Superioare de Studii Cooperatiste, care functiona pana la aparitia legii, puteau sa continue cursurile si sa obtina licenta in baza prevederilor legii. Absolventii fostei Scoale Superioare de Studii Cooperatiste si ai fostei Academii de Studii Cooperatiste, care au functionat in baza Decretului-Lege din 3 ianuarie 1919, a Codului Cooperatiei din 1928 si a Legii pentru Organizarea Cooperatiei din 1929, cu modificarile ulterioare, se puteau inscrie in anul al treilea al Academiei de Studii Cooperatiste, pe baza unui examen de diferenta, stabilit de consiliul profesoral.

Regulamentul, a dezvoltat prevederile Legii nr. 707, a cuprins numeroase masuri cu privire la organizarea, intr-o noua structura, a invatamantului superior cooperatist.

Infiintarea Academiei de Studii Cooperatiste in anul 1946 a generat si alte preocupari din partea absolventilor vechii Scoli Superioare, ai fostelor scoale practice de cooperatie si contabilitate, precum si din partea Directiei Invatamantului Cooperativ, organizata in cadrul Institutului National al Cooperatiei. Intr-un referat din 8 octombrie 1946, aceasta directie exercita, in urma memoriului Corpului Contabililor Cooperatori, ca prin noua lege a cooperatiei sau printr-o lege speciala sa se prevada adoptarea unor solutii pentru ca diploma respectivelor scoli (care au functionat pana in 1945, cu trei ani de studii) sa fie echivalata cu absolventa gimnazului comercial sau teoretic. De asemenea, se cerea ca „absolventii cu diplome ai acestor scoli, care activeaza in miscarea cooperatista de cel putin 10 ani si daca intre timp au absolvit complet liceul, sa aiba dreptul de a urma cursurile Academiei de Studii Cooperatiste, putand a se inscrie fara bacalaureat”. Se argumenta cererea cu faptul ca programa analitica a acelor scoli era astfel intocmita incat dadea absolventilor nu numai o cultura de specialitate, dar si o cultura generala, care ii indreptatea sa fie echivalenti cu absolventii gimnaziului unic. Se cerea ca pentru rezolvarea acestor dorinte sa se faca interventiile necesare la Ministerul Educatiei Nationale si, de asemenea, sa se tina seama de elaborarea noului Regulament pentru functionarea Academiei de Studii Cooperatiste.

La 30 septembrie 1946, printr-o scrisoare adresata Directorului General al Institutului National al Cooperatiei, se solicita elaborarea unei Decizii prin care sa oblige toate persoanele cu functii de control in INC, pana la varsta de 35 ani, care au la baza Scoala Superioara Comerciala, Liceul comercial sau teoretic, Scoala Normala, Seminar etc, dar care nu poseda diploma de licenta, sa urmeze cursurile Academiei de Studii Cooperatiste si, in minimum 5 ani, sa obtina Diploma de licenta. Se specifica chiar introducerea unui alineat la art.3 din legea nr.2700 din 2 septembrie, care sa arate: „organele de control din Institutul National al Cooperatiei se pot inscrie la Academia de Studii Cooperatiste fara a da examen de admitere”. Se motiva cu faptul ca organele de control au dat un examen destul de serios la intrarea in serviciu si, in plus, ca „au facut si cateva luni cursuri de specializare” in afara de practica si cunostintele ce si le-au insusit prin activitatea lor in campul cooperatiei”. Se solicita si introducerea unui articol prin care: „organele de control din Institutul National al Cooperatiei, inscrise la Academia de Studii Cooperatiste sa fie scutite de frecventa”. In acest fel, se dadea posibilitatea „tutror organelor de control care din lipsa de mijloace financiare n-au putut urma o facultate sa posede o diploma de licenta”.

In anul 1947, Mihai I, Prin gratia lui Dumnezeu si vointa Nationala Rege al Romaniei, sanctioneaza Legea, votata si adoptata de Adunarea Deputatilor la 7 august pentru reorganizarea si transformarea Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti si a Academiei de Studii Cooperatiste in ACADEMIA DE STUDII COMERCIALE SI COOPERATISTE; noua institutie de invatamant infiintata cuprindea doua facultati: Facultatea de stiinte comerciale si Facultatea de stiinte cooperatiste. Legea prevede ca fondurile si averea proprie Academiei de Studii Cooperatiste trec asupra Facultatii de Stiinte Cooperatiste, iar localul fostei Academii de Inalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti devine comun. ORGANELE DE CONDUCERE erau RECTORUL sau PRORECTORUL pentru Academie si DECANII sau PRODECANII pentru cele doua facultati. ORGANELE DELIBERATIVE si consultative erau: COLEGIUL ACADEMIEI, SENATUL ACADEMIEI, CONSILIILE CONSULTATIVE ALE ACADEMIEI SI CONSILIILE PROFESORALE ALE FACULTATILOR. Atributiile organelor de conducere erau cele prevazute in Legea Invatamantului Superior; compozitia si atributiile organelor deliberative si consultative erau urmatoarele: COLEGIUL ACADEMIEI – format din toti profesorii onorari, titulari, profesori agreati si conferentiari definitivi. El era prezidat de Rector si convocat cel putin o data pe an, de acesta, din initiativa proprie sau la cererea Senatului sesizat de cele doua facultati sau de cel putin 10 membri. Colegiul Academiei avea urmatoarele atributii: sa-si dea avizul asupra problemelor de ordin general si asupra planului de dezvoltare al Academiei; sa se pronunte asupra raportului Senatului referitor la functionarea si realizarile Academiei, in cursul anului scolar expirat; sa arbitreze conflictele eventuale dintre facultati sau dintre facultati si Senat. Daca in termen de 10 zile arbitrajul nu era pronuntat, solutia urma sa fie data de Minister. Colegiul Academiei lucra sub presedintia Rectorului si lua hotarari valabile cu majoritatea membrilor ce-l compuneau. In caz de paritate de voturi, hotara votul presedintelui. Hotararile Colegiului erau obligatorii pentru facultati.

SENATUL ACADEMIEI era format din Rector, Prorector, Decanii facultatilor sau, in lipsa, prodecanii si din delegatii alesi pe doi ani de Consiliul Profesoral, cate unul din fiecare facultate si confirmati de Minister prin decizie. Senatul era convocat cel putin o data pe luna de catre Rector si oricand din proprie initiativa sau la cererea facultatilor. El lucra sub presedintia Rectorului si lua hotarari valabile cu majoritatea membrilor ce-l compuneau. In caz de paritate hotara votul presedintelui; votul se pronunta pe fata, iar hotararile Senatului erau obligatorii. Atributiile Senatului erau urmatoarele: hotara asupra normelor de aplicare a legilor si regulamentelor, asupra administrarii bunurilor proprii, coordona programele de invatamant, stabilea normele de colaborare intre facultati, aproba regulamentele acestora, elabora proiectul de buget anual al Academiei, alegea comisiile de cenzori si de descarcare de gestiune, isi dadea avizul asupra contestatiilor.

Legea pentru organizarea si transformarea Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale si a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucuresti in ACADEMIA DE STIINTE COMERCIALE SI COOPERATISTE, din 15 august 1947, cuprindea numeroase referiri la conducerea si atributiile acesteia in noua structura de invatamant. Astfel, COMISA CONSULTATIVA A ACADEMIEI era compusa din cate un profesor titular sau agreat, ales de Senat, de fiecare facultate, si un reprezentant al sectiei sindicale respective. Comisia lucra sub presedintia Rectorului sau, in lipsa, a Prorectorului si avea rolul de a-l ajuta pe Rector in rezolvarea problemelor financiare si administrative. Comisia isi intocmea un buget propriu si facea propuneri, la cererea profesorilor si a Rectorului, asupra capitolului din bugetul ministerului, referitor la Academie.

Fiecare Facultate era condusa de un CONSILIU PROFESORAL. Acesta era format din toti profesorii titulari si profesorii delegati. Cand se dezbateau probleme de ordin administrativ sau care interesau functionarea formala a catedrei, respectiv a conferentei si a anexelor ei, la sedintele consiliilor profesorale puteau lua parte, cu vot consultativ, si conferentiarii, precum si profesorii suplinitori. Consiliul profesoral era prezidat de Decan sau, in lipsa, Prodecan. Presedintele putea sa convoace consiliul cel putin o data pe luna si, oricand era nevoie, din proprie initiativa sau la cererea a cel putin cinci membri. Consiliul profesoral lucra cu cel putin majoritatea absoluta a membrilor ce-l compuneau, afara de cazul in care Legea Invatamantului Superior prevedea altfel. Votul se exprima pe fata si era obligatoriu; nu se admiteau abtineri; de asemenea, prezenta era obligatorie, absenta nemotivata de la vot fiind sanctionata de Senat. Pe langa atributiile prevazute in Legea Invatamantului Superior, Consiliul Profesoral mai avea si sarcini privind alcatuirea programelor si orarelor cursurilor, a proiectului de regulament, controlul averii proprii a Facultatii, discutarea bugetului alcatuit de Comisia consultativa.

In art.113 din Legea Invatamantului Superior se adauga, pe langa celelalte institutii de invatamant superior, „ACADEMIA DE STIINTE COMERCIALE SI COOPERATISTE DIN BUCURESTI”. Aceasta acorda diplome de licenta si diplome de doctor in stiintele economice. Diplomele se eliberau in conformitate cu dispozitiile Legii Invatamantului Superior si ale regulamentelor interioare ale celor doua facultati ale Academiei, ce urmau sa se intocmeasca in termen de sase luni de la aparitia legii.

Legea nr. 707 prevedea ca in cadrul Academiei de Stiinte Comerciale si Cooperatiste din Bucuresti urmau sa functioneze Institute de Stiinte Comerciale si Cooperatiste, organizate pe baza unor regulamente proprii. Disciplinele stiintifice ce se predau in cadrul catedrelor si conferintelor celor doua facultati ale Academiei de Stiinte Comerciale si Cooperatiste din Bucuresti erau cele prevazute in anexele la lege. Printr-o decizie data de Senat, Consiliul Profesoral al fiecarei facultati avea competenta sa organizeze repartitia materiilor si a examenelor pe ani de studii si ani de specializare. Pentru anii de specializare, pe sectii, grupele de materii erau stabilite tot de Consiliul Profesoral, hotararea acestuia fiind supusa aprobarii Senatului si Ministerului Educatiei Nationale, care trebuia sa dea in acest sens o decizie.

Prevederi speciale ale legii erau consacrate Corpului didactic al Academiei de Stiinte Comerciale si Cooperatiste.

In Anexa la Legea nr. 299, votata de Adunarea Deputatilor in sedinta de la 7 august 1947, cu o majoritate de o suta cinzeci si opt de voturi si unul contra, sunt mentionate materiile de invatamant de la FACULTATEA DE STIINTE COOPERATISTE, precum si numarul de posturi didactice, pe care Ministerul Educatiei Nationale urma sa le ocupe cu profesori si conferentiari. Acestea pot oferi o imagine generala a dimensiunilor teoretice ale noii facultati organizate si, pe de alta parte, insemnatatea ce se acorda invatamantului cooperatist.

Multe din materiile de invatamant erau aceleasi ca la Facultatea de Stiinte Comerciale. Legea le mentioneaza pe urmatoarele: Economia politica generala (doua catedre si o conferinta); Economia planificata (o catedra si o conferinta); Finante publice (o catedra si o conferinta); Contabilitatea generala si aplicata (doua catedre si doua conferinte); Statistica economica si sociala (o catedra si o conferinta); Calculatia economica si tehnica a asigurarilor (o catedra si o conferinta); Economia intreprinderilor cu aplicatii la intreprinderile publice si cooperative (o catedra); Productia agricola si valorificarea ei (o catedra si o conferinta); Economia agrara (o conferinta); Studiul marfurilor (o conferinta); Geografia economica (o conferinta); Istoria economiei si cooperatiei romanesti (o catedra); Studiul dezvoltarii societatii (o catedra); Legislatie muncitoreasca si asigurari sociale (o catedra); Pedagogie (o catedra si o conferinta); Drept comercial si cooperatist (o catedra si o conferinta); Drept civil (o catedra); Drept public (o conferinta); Drept international (o conferinta); Corespondenta comerciala romana (o conferinta); Limba franceza (doua conferinte); Limba germana (o conferinta); Limba italiana (o conferinta); Limba engleza (o catedra si o conferinta); Limba rusa (o catedra si o conferinta).

In legatura cu alcatuirea corpului didactic, Legea avea unele precizari ce reglementau conditiile in care personalul didactic al Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale si al Academiei de Studii Cooperatiste era transferat la noua institutie de invatamant. Comisia constituita in acest scop, formata din rectorii academiilor si cate un profesor de fiecare facultate, numiti de Ministerul Educatiei Nationale, cate un reprezentant al sectiei sindicale, desemnat de Comitetul sectiei sindicale, trebuia sa tina seama de situatia fiecarui membru in parte: gradul sau in invatamant, specialitatea sa, precum si de specialitatea disciplinei la care urma sa fie incadrat. Membrii corpului didactic ramasi neincadrati isi pastrau toate drepturile castigate, privitoare la pensie, in raport cu numarul de ani serviti. Profesorii titulari, ale caror catedre fusesera desfiintate prin efectul Legii nr. 299, puteau fi incadrati la conferinte, pastrandu-si toate drepturile castigate, privitoare la pensie, in raport cu numarul de ani serviti. Profesorii titulari, ale caror catedre fusesera desfiitate prin efectul Legii nr. 299, puteau fi incadrati la conferinte, pastrandu-si toate drepturile castigate privitoare la titluri si salarii si puteau lua parte la consiliile profesorale.

Situatia studentilor si absolventilor academiilor reorganizate era stabilita de Consiliul Profesoral al fiecarei facultati, pe baza normelor elaborate de catre o comisie special abilitata si aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.

Reforma invatamantului din 1948 a pus capat scurtei perioade de existenta a Academiei de Stiinte Comerciale si Cooperatiste. Incercarile facute de conducerea Academiei de a preveni acest deznodamant au ramas fara efect. In baza Decretului 175/1948, Academia functiona sub denumirea de Institutul de Stiinte Economice si Planificare din Bucuresti. Prevederile decretului citat impuneau o structura organizatorica extrem de labila. Astfel, pentru anul scolar 1948-1949, au fost stabilite trei facultati: Facultatea de Economie Generala, cu durata de 4 ani; Facultatea de Planificare si Administratie Economica, cu durata de 3 ani si Facultatea de Finante, cu durata de 3 ani. In anul urmator, 1949-1950, a aparut in plus, in raport cu anul anterior, Facultatea de Cooperatie, cu durata studiilor de 3 ani. In anul universitar 1951-1952, in locul Facultatii de Cooperatie s-a constituit Facultatea de Comert-Cooperatie (cu durata studiilor de 4 ani), cu sectiile: comert, cooperatie, iar din 1952 si sectia de merceologie.

In anul universitar 1958-1959, numarul facultatilor era de trei: Facultatea de Economie Generala, cu sectiile economie politica si planificare si sectia statistica, Facultatea de Finante cu sectiile finante-credit si contabilitate, Facultatea de Comert-Cooperatie, cu patru sectii (economia comertului interior, economia cooperatiei, merceologie si economia comertului exterior). Pentru toate cele trei facultati, durata studiilor de licenta era fixata la 5 ani.

Masurile de reorganizare si directionare ale invatamantului economic superior, intreprinse in anii 60 au permis: o mai buna adaptabilitate a economistilor la conditiile impuse de progresul stiintei si tehnicii, printr-o pregatire de specialitate cu larga deschidere, incorporarea in planurile de invatamant a unor discipline matematice cu aplicabilitate in economie, precum si a altor discipline moderne prin continut si structura, infiintarea unor noi sectii de specializare.

Incepand cu anul universitar 1967-1968 aceasta importanta citadela a invatamantului economic romanesc avea sa se numeasca Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Masurile luate s-au concretizat intr-o noua organizare: procesul de invatamant era structurat pe sase facultati si anume: Facultatea de Economia Productiei, cu doua sectii (economia industriei si economia agriculturii); Facultatea de Calcul Economic si Cibernetica Economica, avand trei sectii (statistica, cibernetica economica, mecanizarea si automatizarea calculului economic), Facultatea de Comert, cu trei sectii (comert interior, comert exterior si merceologie), Facultatea de finante; Facultatea de Contabilitate; Facultatea de Economie Generala. Dupa cum se poate constata, Facultatea de Comert-Cooperatie, cu sectia „Economia cooperatiei”, nu a mai fost organizata de sine statator. Astfel, dupa 48 de ani de existenta, invatamantul cooperatist nu mai era organizat distinct. In planul de invatamant al unor facultati se aflau insa cursuri de istorie, doctrina si economie cooperatista.

Desigur ca aprecierea potrivit careia nu mai era nevoie de un sistem organizat si complet de pregatire a cadrelor necesare conducerii activitatii organizatiilor cooperatiste, nu era nici pe departe conforma realitatii de fapt. Sistemul national al cooperatiei functiona, si el avea o contributie majora in ansamblul economiei socialiste: o mare parte din veniturile obtinute de organizatiile cooperatiste erau transferate la bugetul de stat, acest sistem avand o contributie insemnata si in alte domenii centralizate, gestionate dupa principiul totalitar al unui centru coordonator al intregii economii.

Efectul intreruperii sistemului de pregatire superioara a cadrelor de conducere a organizatiilor cooperatiste s-a facut simtit de abia in anii urmatori, precum si in prezent, cand numeroase posturi prevazute a fi ocupate de cadre cu studii superioare sunt incadrate cu persoane avand studii medii. Desigur, aceasta s-a reflectat si in continutul activitatii de conducere a activitatii organizatiilor cooperatiste, mai ales in actuala perioada de tranzitie la o economie descentralizata, in care factorul precumpanitor este decizia rapida, competenta si eficienta, adoptata in deplina cunostinta de cauza a proceselor si fenomenelor cu care se confrunta piata.

Pornind de la necesităţile pregătirii unor cadre cu studii superioare şi de la tradiţia Academiei de Studii Cooperatiste, Consiliul UCECOM, potrivit prevederilor Decretului-Lege nr.66 din 8 februarie 1990, a stabilit, prin Hotărârea nr.8 din 1992, înfiinţarea Fundaţiei Naţionale Tehnico-Ştiinţifice şi Social Culturale „ARTIFEX” a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, persoană juridică, non profit, conform Hotărârii Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 347 din 27 noiembrie 1992. În temeiul Decretului-Lege nr. 66/1990, al Legii nr. 21/1924 şi al articolului 8, punctul 4 din statutul Fundaţiei, Colegiului Director al acesteia a hotărât înfiinţarea Universităţii „ARTIFEX”, aceasta fiind de drept continuatoarea unei tradiţii începută şi legiferată încă din anul 1919.

Încă de la reorganizarea sa, în anul universitar 1993 – 1994, Universitatea „ARTIFEX” din Bucureşti şi-a propus derularea unui program de instrucţie şi educaţie, prin care să devină un centru cultural – ştiinţific şi social al sistemului naţional educativ. Scopul activităţii organizate constă în promovarea şi difuzarea principiilor şi valorilor culturale şi ştiinţifice, naţionale, racordarea la valorile lumii contemporane. În acest cadru, Universitatea „ARTIFEX” din Bucureşti a acţionat pentru promovarea, în întreaga sa activitate, a pluralismului opţiunilor, dezbaterilor critice, asigurând prestigiul ştiinţific al culturii naţionale şi dezvoltând relaţiile de colaborare internaţională.

În anul 2005, prin Legea nr. 133/17.05.2005, Universitatea „ARTIFEX” din București a fost acreditată și recunoscută drept o instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică.

În prezent, în cadrul Universității „ARTIFEX” din București funcţionează două facultăţi: Facultatea de Finanţe şi Contabilitate şi Facultatea de Management- Marketing, cu cinci programe de studii universitare de licenţă acreditate: Finanţe şi Bănci, Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Management, Marketing, Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor și opt programe de studii universitare de masterat acreditate: Finanţe, Bănci şi Pieţe de Capital, Management Financiar, Bancar şi de Asigurări, Managementul Sistemului Informaţional Financiar – Contabil, Management Organizaţional, Managementul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Marketing Strategic, Marketing şi Comunicare în Afaceri, Administrarea Afacerilor în Comerţ, Turism şi Servicii.

Până în prezent, aproximativ 12.400 de studenţi au frecventat și absolvit cursurile Universității „ARTIFEX” din București, procentul de promovabilitate a examenelor de licenţă şi master fiind de peste 90%. Conform studiului efectuat în cadrul programului Studenți, Absolvenți și Piața Muncii, peste 75% din numărul total al absolvenților instituției noastre au ocupat un post conform cu specializarea obținută, în primul an de la finalizarea studiilor.

Universitatea „ARTIFEX” din Bucureşti cultivă valorile ştiinţei şi culturii naţionale şi universale, ale ştiinţelor economice în special, precum şi cele juridice şi administrative. În baza nivelului de competenţă, a responsabilităţii pe care le are faţă de societatea românească, Universitatea „ARTIFEX” din București îşi asumă misiunea: de a forma şi perfecţiona resurse umane calificate, specialişti cu studii superioare pentru domeniile activităţilor economice şi sociale, de a promova spiritul gândirii libere, critice, al înnoirii cunoştinţelor și de a dezvolta programe privind activitatea antreprenorială.

 

Președintele Universității „ARTIFEX” din București,

Prof.univ.dr. Dan Cruceru