Inapoi la Regulamente

Regulament privind activitatea profesională a masteranzilor

În conformitate cu prevederile legale, studiile de masterat reprezintă ciclul II al studiilor universitare şi constituie o etapă pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale. Învăţământul universitar de masterat asigură specializarea în domeniu sau extinderea, completarea şi perfecţionarea pregătirii atestate prin diploma de licenţă.

Studiile de masterat la specializările Universităţii „ARTIFEX” au durata de 4 semestre, cu un număr de 120 de credite ECTS, se încheie cu o disertaţie, iar absolvenţii primesc diploma de MASTER.

Capitolul I - Admiterea

Art. 1

Instituţia aplică o politică transparentă a recrutării şi admiterii studenţilor, anunţată public cu cel puţin 6 luni înainte de aplicare. Informaţiile necesare sunt promovate prin mijloace de marketing universitar, pe pagina web a Universităţii şi prin serviciul de secretariat al facultăţii.

Art. 2

Admiterea într-un ciclu de studii universitare de masterat se face numai pe baza diplomei ce finalizează ciclul I de studii, ţinând cont de ordinea ierarhică a mediilor de absolvire.

Art. 3

Înscrierea la programele universitare de masterat începe la o săptămână după afişarea rezultatelor finale ale examenului de licenţă şi durează până pe 15 septembrie. Susţinerea examenului de admitere are loc în perioada 15 septembrie – 30 septembrie. Admiterea se bazează exclusiv pe competenţele academice ale candidatului, fără nici un fel de restricţii discriminatorii.

Art. 4

Se pot înscrie la concursul de admitere în învăţământul de masterat, organizat la cursurile de zi, cetăţeni români şi cetăţeni străini, în condiţiile legii, absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalenta acesteia, indiferent de specializarea, profilul, numărul de ani de studii, instituţia şi anul în care candidatul a obţinut diploma de licenţă sau echivalenta acesteia.

Capitolul II - Înscrierea în facultate şi documentele masterandului

Art. 5

Înmatricularea se face de către Rector, la cererea masterandului declarat admis la concursul de admitere, sub număr matricol unic, valabil pentru întreaga perioadă de şcolarizare.

Art. 6

La înscriere se alcătuieşte dosarul masterandului care va cuprinde:

Art. 7

(1) La înscrierea în facultate, fiecărui masterand i se eliberează carnetul de masterand.

(2) Carnetul de masterand serveşte ca act de identitate în toate situaţiile în care se face dovada calităţii de masterand; în carnetul de masterand se înscriu toate notele obţinute la examene sau alte forme de verificare a cunoştinţelor.

(3) Carnetul de masterand, semnat de decanul facultăţii, se vizează anual de către secretarul de an; în cazul pierderii, se eliberează un duplicat după anunţarea în presă a pierderii şi achitarea taxei stabilite.

(4) În caz de retragere, transfer sau exmatriculare, masterandul este obligat să restituie carnetul de masterand.

Capitolul III - Drepturile şi îndatoririle masterandului

Art. 8

Masterandul, în calitate de membru al comunităţii academice, are drepturi şi obligaţii cuprinse în prevederile Legii învăţământului, ale Cartei Universităţii „ARTIFEX” şi ale prezentului Regulament.

Art. 9

În perioada şcolarizării, masterandul are dreptul:

  1. să beneficieze de toate formele de pregătire prevăzute în planul de învăţământ, de sprijinul cadrelor didactice pentru pregătirea sa profesională;
  2. să utilizeze sălile de curs şi de seminarii, bibliotecile şi sălile de lectură, laboratoarele, bazele sportive, precum şi toate mijloacele puse la dispoziţie de universitate pentru buna pregătire a masteranzilor;
  3. să aleagă şi să fie ales, ca reprezentant al masteranzilor, în Consiliul profesoral al facultăţii şi în Senatul Universităţii;
  4. să beneficieze de specializări şi burse în străinătate;
  5. să iniţieze, să organizeze şi să participe la activităţile de cercetare ştiinţifică organizate de facultate sau Universitate;
  6. să beneficieze de mobilităţi interne şi internaţionale;
  7. să petiţioneze în problemele vieţii universitare.

Art. 10

Obligaţiile masteranzilor:

  1. să îndeplinească cu exigenţă, în bune condiţii şi la timp, toate obligaţiile ce-i revin potrivit planului de învăţământ şi programelor universitare în scopul unei temeinice pregătiri profesionale;
  2. să respecte ordinea, moralitatea şi drepturile celorlalţi cursanţi atât în interiorul universităţii cât şi în afara ei; masterandul este responsabil pentru întregul său comportament;
  3. să respecte autoritatea personalului didactic şi administrativ, cât şi autoritatea organismelor de conducere din facultăţi şi Universitate;
  4. să folosească cu grijă bunurile materiale existente în spaţiile de învăţământ; daunele produse vor fi sancţionate conform regulamentelor în vigoare;
  5. să achite taxele anuale de şcolarizare stabilite de Senatul Universităţii, neachitarea taxelor de şcolarizare la termenele stabilite atrage după sine penalizări.

Capitolul IV - Frecvenţa

Art. 11

Masterandul are obligaţia să frecventeze toate activităţile de instruire: cursuri, seminarii, laboratoare, activităţi practice şi de cercetare , stabilite de catedre şi Consiliile facultăţilor şi care se aduc la cunoştinţa masteranzilor prin afişare, odată cu planul de învăţământ, la începutul fiecărui an universitar.

Art. 12

Modul de frecventare a orelor de activitate didactică se stabileşte, în funcţie de specificul disciplinelor, de către Consiliile facultăţilor, la propunerea titularului de disciplină. Nerespectarea prevederilor privind frecvenţa obligatorie la o anumită disciplină se sancţionează cu neprimirea masterandului la examen în sesiunea normală.

Art. 13

În cazuri întemeiate se pot motiva absenţele de la activitatea prevăzută cu frecvenţă obligatorie de către decanul facultăţii, pe baza actelor justificative şi a cererii individuale a masterandului. Masteranzii, încadraţi în muncă, pot beneficia de scutire parţială de frecvenţă, dar nu mai mult de 50% la cursuri şi 25% la seminarii; de această prevedere pot beneficia şi masterandele gravide.

Capitolul V - Promovarea

Art. 14

În Universitatea „ARTIFEX”, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, procesul de învăţământ se organizează pe cicluri:

Art. 15

(1) Evaluarea pregătirii profesionale a masteranzilor se face pe întreg parcursul studiilor, în cadrul seminarilor, al lucrărilor practice, al verificărilor şi altor forme prevăzute în planurile de învăţământ, precum şi prin examene care se susţin în sesiunile stabilite prin structura anului universitar, în conformitate cu fişa disciplinei.

(2) Masterandul de la învăţământul de zi, va susţine examenele în cele trei sesiuni stabilite prin structura anului universitar, a doua sesiune fiind de restanţe; primele două sesiuni sunt gratuite; ultima sesiune este pentru reexaminări.

Art. 16

Pentru fiecare disciplină prevăzută în planul de învăţământ, care se încheie cu nota (obţinută la examen, verificare, proiect, practică, etc.) se atribuie un număr de credite care oglindeşte timpul consumat pentru pregătire.

Art. 17

(1) Volumul şi nivelul cunoştinţelor cerute la examene sunt stabilite prin programele de studiu ale disciplinelor respective.

(2) Ziua şi ora susţinerii examenelor, se stabilesc de către decanate, la propunerea masteranzilor şi cu acordul cadrului didactic titular de curs; programarea se aduce la cunoştinţă masteranzilor cu cel puţin o lună înaintea începerii sesiunii de examene; pentru sesiunea din toamnă, programarea examenelor se face şi se afişează până la terminarea sesiunii de examene din vară;

(3) La cererea masteranzilor, decanatele, cu aprobarea Rectoratului, pot aproba organizarea unei sesiuni de reexaminare şi de mărire de note; aceste examene vor fi plătite; nu se admit susţineri de examene pentru mărirea notelor la disciplinele studiate în anii precedenţi; reexaminarea pentru mărirea notei nu se poate repeta; nota se modifică numai în cazul în care masterandul obţine notă mai mare decât cea iniţială;

(4) Examenele se susţin în faţa cadrului didactic care a predat disciplina respectivă, asistat de cadrul didactic care a condus seminarile sau lucrările practice.

Art. 18

Încheierea situaţiei şcolare semestriale la disciplinele prevăzute în planul de învăţământ cu verificare, se va face cu două săptămâni înaintea sesiunii de examene programate.

Art. 19

Modul de susţinere a examenelor – probă scrisă, probă orală sau probă scrisă şi probă orală – se stabileşte, pentru fiecare disciplină în parte, prin programa analitică a cursului, până la 15 octombrie şi se aduce la cunoştinţă masteranzilor, prin afişare.

Art. 20

(1) Notarea răspunsurilor masterandului la examene, verificări, proiecte se face, de regulă, cu note de la 1 la 10, exprimate în numere întregi, nota minimă de promovare fiind 5, în unele cazuri stabilite prin instrucţiuni, verificările pot fi notate cu admis/respins.

(2) La disciplina la care se susţin mai multe probe (scris, oral, etc.), examinatorul va stabili o singură notă, prin aprecierea tuturor rezultatelor obţinute de masterand.

(3) Admiterea proiectului (în cazul în care acesta este stabilit pentru o disciplină anume) constituie o condiţie de prezentare la examene la disciplina respectivă; nota obţinută la proiect nu se include în nota de examen, ci se înscrie separat în catalog şi în carnetul masterandului.

Art. 21

Cataloagele, completate la toate rubricile şi semnate de către examinator, vor fi depuse obligatoriu la secretariat, în cel mult 5 zile de la data susţinerii examenului. Pentru masterandul care nu se prezintă la examenele planificate în sesiunea respectivă se va trece „absent” în catalogul de examen.

Art. 22

Intrarea în examen se face pe baza prezentării carnetului de masterand sau BI/CI, iar profesorul examinator este singura persoană care trece nota în carnetul masterandului.

Art. 23

Facultăţile vor afişa lista conducătorilor şi tematica pentru lucrările de disertaţie. Masteranzii vor opta, în scris pentru tema aleasă.

Art. 24

Promovarea examenului (verificării) implică şi acordarea pachetului de credite prevăzute pentru disciplina respectivă. Pachetul (numărul) de credite alocat unei discipline nu este divizibil.

Art. 25

Masterandului care pleacă la studii, cu avizul decanatului şi rectoratului, la universităţi din străinătate, i se recunosc activităţile desfăşurate şi examenele susţinute, pe baza documentelor emise de respectivele instituţii de învăţământ superior; recunoaşterea (echivalarea) examenelor şi a anilor de studii se aprobă de conducerea facultăţilor, în baza principiilor stabilite de aceasta.

Capitolul VI - Continuarea studiilor, întreruperi de studii, transferuri

Art. 26

(1)Activitatea profesională a masterandului, în mod normal, trebuie să fie continuă pe întreg parcursul numărului de semestre şi ani de studii stabilite prin planul de învăţământ.

(2) Masterandul care a întrerupt studiile, la reluarea acestor, va îndeplini eventuale obligaţii şcolare de diferenţă rezultate în urma modificării planurilor de învăţământ.

Art. 27

Masteranda gravidă beneficiază, în baza cererii şi a actelor doveditoare, de o perioadă de întrerupere cu o durată echivalentă cu durata concediului, stabilită de lege. La reluarea studiilor, masteranda va susţine eventualele diferenţe apărute prin modificarea planului de învăţământ şi beneficiază de recunoaşterea examenelor promovate, până în momentul întreruperii, în baza Sistemului de Credite.

Art. 28

Masterandul care beneficiază de concedii medicale însumând minim 60 de zile poate solicita prelungirea medicală a şcolarităţii.

Art. 29

Masterandul care solicită, din motive personale, retragerea de la studii va fi exmatriculat.

Art. 30

Masterandul exmatriculat poate fi reînmatriculat pe baza unei cereri ce se depune la secretariatul facultăţii.

Art. 31

Taxele de şcolarizare se achită în 4 tranşe. Neachitarea tranşelor la datele stabilite atrage după sine perceperea de penalizări.

Art. 32

(1)Masterandul se poate transfera de la o specializare la alta, de la o facultate la alta sau de la o universitate acreditată la alta, ţinându-se seama de compatibilitatea planurilor de învăţământ.

(2) Cererile de transfer se depun la secretariatul facultăţii care urmează să primească masterandul.

Art. 33

(1) Transferul masterandului se poate face numai începând cu semestrul al II-lea al anului I de studii, numai de la o facultate (specializare) la altă facultate (specializare) cu profil identic sau apropiat.

(2) Cererile de transfer trebuie să conţină avizele, de principiu ale decanului de unde pleacă masterandul, iar pe verso să existe situaţia şcolară a solicitantului, semnată de secretarul şef al facultăţii. Toate aceste menţiuni trebuie ştampilate şi datate.

Art. 34

În cazul în care numărul cererilor de transfer este mai mare decât numărul locurilor disponibile la specializarea respectivă, se va ţine seama în primul rând de situaţia şcolară a solicitanţilor (ordinea de clasificare).

Art. 35

Aprobarea transferului are următoarea succesiune şi este de competenţa:

  1. Biroul Consiliului facultăţii, în cazul transferului de la o specializare la alta;
  2. Biroul Consiliului facultăţii de unde pleacă masterandul, respectiv a Biroului Consiliului facultăţii unde urmează să se transfere masterandul şi Rectorului în cazul transferului de la o facultate la alta în cadrul Universităţii „ARTIFEX ”;
  3. Rectorului Universităţii „ARTIFEX ” de unde pleacă masterandul şi Rectorului instituţiei de învăţământ superior unde solicită a fi înscris, cu acordul Biroului Consiliului facultăţii de unde pleacă şi cu acordul Biroului Facultăţii primitoare, pentru cazurile de transfer între facultăţi de acelaşi profil sau apropiat din instituţii de învăţământ superior diferite.

Art. 36

(1) Biroul Consiliului facultăţii care primeşte masterandul transferat stabileşte:

  1. recunoaşterea sau echivalarea examenelor şi creditelor;
  2. examenele de diferenţă şi alte obligaţii – unde este cazul;
  3. perioada de susţinere a examenelor de diferenţă.

(2) Masterandul transferat care nu îndeplineşte întocmai programul stabilit de Biroul Consiliului facultăţii şi nu reuşeşte pe parcursul a maximum 2 semestre să finalizeze examenele de diferenţă precum şi promovarea disciplinelor şi acumularea creditelor prevăzute în planul de învăţământ, va fi exmatriculat.

Art. 37

Dispoziţia de înmatriculare a masterandului (în copie) se transmite unităţii de învăţământ de unde vine masterandul în vederea transmiterii actelor de studii către facultatea la care s-a transferat masterandul (diploma de bacalaureat, diploma de licenţă, situaţia şcolară pe anii de studii, certificatul de naştere – copie legalizată).

Capitolul VII - Recompense şi sancţiuni

Art. 38

Pentru performanţe deosebite în activitatea profesională şi ştiinţifică, masterandul poate fi recompensat prin:

  1. acordarea diplomei de merit, dacă pe întregul parcurs al şcolarităţii a obţinut numai note de 9 şi 10, iar media de absolvire pe ani de studii şi examen de disertaţie este de minim 9.50;
  2. burse speciale (de merit) în conformitate cu reglementările proprii în vigoare privind atribuirea acestora;
  3. alte forme de premiere stabilite de conducerea Universităţii, la propunerea decanatelor.

Art. 39

Nerespectarea de către masterand a îndatoririlor ce decurg din prezentul Regulament, a prevederilor cuprinse în Carta Universitară, în Regulamentul privind examinarea şi notarea masteranzilor, precum şi în celelalte regulamente şi metodologii aprobate de Senatul Universităţii “ARTIFEX”, atrage după sine aplicarea următoarelor sancţiuni:

a) amânarea susţinerii examenului la disciplina la care nu au fost îndeplinite obligaţiile minimale; b) avertisment; c) exmatriculare din facultate.

Primele două sancţiuni se aplică de către decanate, iar exmatricularea se hotărăşte de către Rector, la propunerea conducerilor de facultate.

Exmatricularea din motive profesionale sau pentru neplata taxe şcolare nu poate fi contestată.

Capitolul VIII - Finalizarea studiilor

Art. 40

Studiile în învăţământul superior de masterat se încheie cu examen de disertaţie, organizat pe baza Legii învăţământului, a criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei , Cercetării şi Tineretului şi a Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea examenului de finalizare a studiilor universitare de masterat–2008 elaborate în acest sens de Senatul Universităţii “ARTIFEX”. Absolvenţii vor primi diplomă de master şi suplimentul de diplomă.

Art. 41

Absolventul învăţământului superior de masterat care nu a promovat examenul de disertaţie poate primi, la cerere, certificatul de studii şi foaia matricolă.

Art. 42

Finalizarea studiilor de masterat se face prin susţinerea unei disertaţii. Nota minimă de promovare este 6.00 (şase). Absolventul primeşte diploma de master şi suplimentul de diplomă/foaia matricolă

Capitolul IX - Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 43

Prezentul Regulament se aplică masteranzilor înmatriculati începând cu anul universitar 2008 – 2009.

Art. 44

Orice modificare adusă prezentului Regulament intră în vigoare la începutul noului an universitar.

Art. 45

Prezentul Regulament, adoptat în şedinţa Senatului Universităţii “ARTIFEX”din data de 08.10.2007 şi intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2008.

R E C T O R,
Prof. univ. dr. Dan Cruceru