Metodologia privind iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea programelor de studii
Metodologia pentru aprobarea şi dezvoltarea programelor de studii din Universitatea „ARTIFEX”, denumită în continuare Metodologia, concretizează prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare.
Metodologia se aplică, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru:
- aprobarea funcţionării provizorii a noilor programe de studii universitare de licenţă iniţiate şi propuse de facultăţile universităţii;
- aprobarea funcţionării provizorii a noilor programe de studii universitare de masterat iniţiate şi propuse de facultăţile universităţii;
- evaluarea, pe baza autoevaluării şi a evaluării externe a fiecărui domeniu de specializare şi, în cadrul acestuia, a fiecărei specializări de studii universitare de masterat, care sunt propuse a funcţiona începând cu anul universitar 2007-2008; studiile universitare de masterat existente în anul universitar 2006-2007 vor funcţiona doar până la finalizarea programelor lor de studii, fiind apoi treptat înlocuite de cele acreditate.
Metodologia utilizează terminologia şi conceptele stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei şi Metodologia de evaluare externă, standardele, standardele de referinţă şi lista indicatorilor de performanţă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi va fi dezvoltată în continuare, în conformitate cu prevederile legale, pentru a-i consolida caracterul aplicativ şi pentru a servi mai bine beneficiarii în funcţie de activităţile derulate în universitate şi de cerinţele concrete ale acestora.
1. Aprobarea funcţionării unui program de studii
Aprobarea funcţionării unui program de studiu este o parte componentă a metodologiei pentru asigurarea calităţii învăţământului în Universitate. Aprobarea funcţionării, odată obţinută, dă dreptul de a iniţia şi desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după caz, admiterea la studii. Totodată aceasta permite depunerea dosarului în vederea autorizării provizorii şi acreditarii la ARACIS.
1.1 Proceduri privind aprobarea programelor de studii
Procedura de aprobare a programelor de studii constă în parcurgerea etapelor de evaluare internă (autoevaluare) şi evaluare externă pe baza documentelor, a înscrisurilor care trebuie întocmite, a actelor doveditoare privind îndeplinirea criteriilor, standardelor şi indicatorilor de performanţă prevăzute în prezenta Metodologie şi în Metodologia elaborată de ARACIS.
La Universitatea „ARTIFEX” din Bucureşti, autorizarea se face pentru fiecare program de studiu din ciclul I de studii universitare care duce la o calificare universitară distinctă.
Programele specifice ciclurilor de studii de masterat se supun şi ele, în mod individual, evaluării externe, în vederea aprobării.
Instanţa care evaluează programele de studii este Comisia pentru Programe de Studii. Aceasta propune spre aprobare Senatului programele de studii.
Procedura aplicată pentru aprobarea programelor de studii cuprinde următoarele activităţi:
- Catedra / Facultatea interesată elaborează un raport de autoevaluare pentru fiecare tip de program de studiu propus spre aprobare / autorizare în conformitate cu cerinţele domeniilor, criteriilor, standardelor şi indicatorilor de performanţă;
- raportul de autoevaluare va fi prezentat spre validare consiliul facultăţii;
- după validarea în consiliul facultăţii, dosarul se va depune la rectoratul universităţii în vederea evaluării de către Comisia de Programe de Studii a Universităţii şi a aprobării acestuia în Senatul Universităţii;
- în cazul programelor de studiu integrate / interdisciplinare, raportul de autoevaluare va fi validat în consiliile facultăţilor care gestionează domeniile / specializările implicate în organizarea respectivului program de studii;
- după aprobarea de către Senatul Universităţii, dosarul va fi înaintat departamentului de acreditare al ARACIS pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie.
1.2. Obiectivele activităţilor de aprobare a programelor de studii
Obiectivele generale ale evaluării în vederea aprobării sunt:
- analiza calităţii programelor de studii oferite, iar acolo unde este necesar, susţinerea procesului de eliminare a disfuncţiilor şi deficienţelor referitoare la calitatea procesului de învăţământ, a paralelismelor şi a suprapunerilor tematice;
- susţinerea îmbunătăţirii permanente a calităţii educaţiei prin diseminarea bunelor practici şi încurajarea schimbului de experienţă între facultăţile universităţii;
- asigurarea procesului de informare transparentă şi accesibilă a publicului / studenţilor, în ceea ce priveşte calitatea programelor de studii prin publicarea propriilor rapoarte de evaluare.
Comisia de aprobare a Programelor de Studii oferă informaţii publice, prin propriile rapoarte de evaluare, cu privire la două aspecte distincte şi independente:
- luând ca referinţă standardele de calitate ale unei discipline sau ale unui program de studiu, apreciază măsura în care rezultatele scontate ale procesului de învăţare, stabilite la nivelul programului de studii, pot fi efectiv realizate;
- observarea calităţii oportunităţilor de învăţare se axează pe eficacitatea procesului de predare-învăţare, respectiv pe susţinerea academică prin resurse adecvate de învăţare a progreselor realizate de studenţi din diversele programe.
Obiectivele specifice ale aprobării programelor de studii sunt următoarele:
- să asigure comunitatea universitară, beneficiarii şi publicul în general că programul de studii propus spre derulare satisface standardele minime de calitate ;
- să promoveze angajarea furnizorului în direcţia creşterii continue a calităţii academice, afirmată prin rezultate în învăţare şi cercetare;
- să sprijine facultatea / catedra pentru a dezvolta un management şi o cultură a calităţii şi pentru a demonstra, prin probe şi documente relevante, starea acestora;
- să determine structura furnizoare a programului de studii să se autoevalueze şi să coopereze în evaluarea ei externă pentru asigurarea şi creşterea calităţii;
- să determine structura furnizoare a programului de studii să coopereze cu alte instituţii de învăţământ superior în realizarea, monitorizarea şi compararea calităţii academice;
1.3. Cerinţe normative privind autorizarea funcţionarii provizorii şi acreditarea programelor de studii universitare de licenţă
Aprobarea programului de studii la nivelul Universităţii este un proces ce constă, pe de o parte, în verificarea îndeplinirii de către viitorul prestator a condiţiilor legale prin care iniţiativa sa poate să se materializeze în rezultate de calitate, iar pe de altă parte în analiza capacităţii sale de a realiza, conform legii, programul de studii propus. Pentru aprobare şi ulterior, autorizare, sunt avute în vedere experienţele de funcţionare şi gradul de dezvoltare a unei culturi a calităţii.
În acest sens, raportul de autoevaluare prezintă, în mod explicit şi documentat, date şi informaţii care răspund la un set de cerinţe normative, cu relevanta organizatorică, iar în celelalte capitole se refera la modul în care sunt satisfăcute criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă menţionaţi în Metodologia ARACIS.
Domeniile de asigurare a calităţii vizate în evaluarea programelor de studii vor fi: capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii.
Evaluarea programelor de studii va avea ca obiectiv principal (în conformitate cu metodologia ARACIS) verificarea îndeplinirii următoarelor cerinţe normative obligatorii:
1. În ceea ce priveşte cadrul normativ / juridic de organizare şi funcţionare a instituţiei de învăţământ superior ca organizaţie furnizoare de educaţie, misiunea şi obiectivele acesteia, astfel:
- în vederea obţinerii aprobării, structura instituţională ce propus programul de studii trebuie să facă dovada validării programului în consiliul facultăţii / consiliile facultăţilor, în cazul programelor integrate / interdisciplinare;
- structura instituţională propunătoare trebuie să facă dovada că respectivul program de studiu are o misiune didactică şi de cercetare ştiinţifică bine precizate;
- obiectivele programului sunt clare şi realizabile, cu respectarea normelor legale şi cu elemente de specificitate şi oportunitate în concordanţă cu cadrul naţional / european al calificărilor şi cu cerinţele pieţei forţei de muncă.
2. În ceea ce priveşte personalul didactic:
- personalul didactic trebuie să îndeplinească cerinţele legale pentru ocuparea posturilor didactice;
- personalul didactic titularizat în instituţia de învăţământ superior unde are funcţia de bază este luat în considerare la aprobarea pentru o singură normă didactică constituită conform legii;
- pentru asigurarea calităţii activităţilor didactice, personalul didactic titularizat în învăţământul superior nu poate acoperi, într-un an universitar mai mult de trei norme didactice, indiferent de facultatea / instituţia de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea;
- personalul didactic titularizat în învăţământul superior conform legii, pensionat la limita de vârsta sau din alte motive, pierde calitatea de titular pe post si este considerat cadru didactic asociat, neputând să acopere mai mult de o singură normă didactică în instituţia respectivă de învăţământ;
- pentru aprobarea programului de studii structura instituţională iniţiatoare trebuie să facă dovada ca, cel puţin 70 % din totalul posturilor din statul de funcţii, se constituite conform normativelor legale, acoperite cu cadre didactice titularizate în învăţământul superior conform normelor legale, iar dintre acestea cel puţin 25 % să fie profesori universitari şi conferenţiari universitari, dar nu mai mult de 50 %. Numărul de cadre didactice cu normă întreagă trebuie să fie mai mare de 40 % din numărul total de posturi didactice constituite conform legii;
- numărul de cadre didactice titularizate în învăţământul superior conform normelor legale, luat în considerare pentru aprobarea programului de studii din ciclul de licenţă este cel rezultat ţinându-se seama de posturile întregi din statele de funcţii şi de fracţiunile de posturi pe care le acoperă acestea la structura sau programul respectiv;
- personalul didactic asociat, care nu este titularizat în învăţământul superior, poate ocupa temporar un post vacant din statul de funcţiuni, numai dacă satisface cerinţele legale pentru ocuparea postului respectiv;
- titularii de disciplină trebuie să aibă titlul ştiinţific de doctor sau să fie doctoranzi în domeniul discipline lor din postul ocupat; celelalte cadre didactice trebuie să aibă pregătirea iniţială şi competenţe în domeniul disciplinei predate;
- pentru aprobarea programului de studii trebuie să se facă dovada că titularii au elaborat programele analitice, cursuri şi alte lucrări necesare procesului de învăţământ care acoperă integral problematica disciplinei respective, prevăzută în programa analitică;
- cadrele didactice care ocupă posturi de preparator sau asistent trebuie să aibă pregătire pedagogică atestată;
- cadrele didactice cu gradul de profesor universitar, specialişti de înaltă clasă într-un anumit domeniu, care au depăşit vârsta de pensionare, nu trebuie să reprezinte mai mult de 20 % din numărul total de posturi din statul de funcţiuni;
3. În ceea ce priveşte conţinutul procesului de învăţământ:
- pentru aprobare planurile de învăţământ trebuie să cuprindă discipline fundamentale, discipline de specialitate în domeniu şi discipline complementare, grupate la rândul lor în discipline obligatorii, opţionale şi facultative în conformitate cu cerinţele normative stabilite la nivel instituţional şi naţional;
- disciplinele de studiu din planurile de învăţământ sunt prevăzute într-o succesiune logică şi au în vedere îndeplinirea următoarelor cerinţe:
- definirea şi delimitarea precisă a competenţelor generale şi de specialitate pe domenii de studii universitare de licenţă în corelaţie cu competenţele corespunzătoare ale studiilor universitare de masterat;
- compatibilitatea cu cadrul de calificări naţional / european;
- compatibilitatea cu planurile şi programele de studii similare din state ale Uniunii Europene şi alte state ale lumii, ponderile disciplinelor fiind exprimate în credite de studii ECTS;
- disciplinele de studii cuprinse în planurile de învăţământ au fişe ale disciplinelor / programe analitice elaborate în conformitate cu standardele Universităţii;
- nomenclatorul disciplinelor cuprinse în planul de învăţământ şi conţinutul acestor discipline precizat prin programele analitice, corespund domeniului de licenţă şi programului de studii pentru care s-au elaborat planurile de învăţământ respective şi sunt conforme misiunii declarate;
- proiectarea educaţională va fi structurată pe două semestre a 14 săptămâni în medie, cu 20 - 28 ore / săptămână, pentru ciclul I de studii universitare de licenţă, în funcţie de domeniul fundamental de pregătire universitară;
- fiecare semestru va avea câte 30 credite de studiu transferabile în sistemul European (ECTS), indiferent de forma de învăţământ - cursuri de zi, cursuri la învăţământul la distanţă -;
- disciplinele facultative, indiferent de semestrul de studii în care sunt prevăzute în planul de învăţământ, se încheie cu "proba de verificare", iar punctele credit care li se atribuie sunt peste cele 30 ale semestrului respectiv;
- raportul dintre orele de curs şi cele privind activităţile didactice aplicative (seminarii, laboratoare, proiecte, stagii de practică etc.) să fie de 1/1, cu o abatere admisa de ± 20 %;
- în programul de studii universitare de licenţă pentru care s-au elaborat planurile de învăţământ sunt prevăzute stagii de practică de 2 - 3 săptămâni pe an, începând cu anul doi de studii, precum şi pentru elaborarea lucrării de licenţă, la ultimul an de studii;
- pentru stagiile de practică structura instituţională propunătoare încheie convenţii de colaborare, contracte sau alte documente cu unităţile baze de practică, în care sunt precizate: locul şi perioada desfăşurării practicii, modul de organizare şi îndrumare, responsabilii din partea instituţiei de învăţământ şi ai bazei de practică etc.;
- cel puţin 50 % din formele de verificare ale disciplinelor de studii prevăzute în planul de învăţământ sunt examene.
4. În privinţa studenţilor:
- recrutarea studenţilor se face prin proceduri de admitere proprii;
- înscrierea la concursul de admitere se face numai pe baza diplomei de bacalaureat sau a altar acte de studii echivalente;
- formaţiile de studiu (serii, grupe, subgrupe) sunt astfel dimensionate încât să asigure desfăşurarea eficientă a procesului de învăţământ;
- din orarul facultăţii, pentru programul de studii supus evaluării, rezultă posibilitatea desfăşurării normale a procesului de învăţământ, în condiţiile legii;
- rezultatele obţinute de student pe parcursul şcolarizării sunt atestate prin suplimentul de diplomă;
- respectarea procedurilor de promovare şi transfer a studenţilor se face în conformitate cu Regulamentele şi procedurile Universităţii;
5. În ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică:
- domeniul de licenţă, respectiv programul de studii supus evaluării, dispune de un plan de cercetare ştiinţifică propriu inclus în planul strategic al facultăţii şi, respectiv, instituţiei de care aparţine, atestat prin documente aflate la catedre, la departamente, la facultate etc.
- temele de cercetare cuprinse în plan se înscriu în aria ştiinţifică a domeniului de licenţă, programului de studii etc. supuse evaluării;
- personalul didactic desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniul disciplinelor cuprinse în norma didactica pe care o acoperă;
- personalul didactic şi de cercetare desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică valorificate prin publicaţii în reviste de specialitate sau edituri din ţară recunoscute de CNCSIS sau din străinătate, comunicări ştiinţifice prezentate la sesiuni, simpozioane, seminarii etc. din ţară şi / sau străinătate, contracte, expertiză, consultanţă etc. pe baza de contracte sau convenţii încheiate cu parteneri din ţară şi / sau din străinătate, cu evaluare atestată de comisii de specialitate etc.;
- rezultatele cercetării ştiinţifice efectuate în cadrul laboratoarelor de cercetare proprii structurii de învăţământ supusă evaluării sunt valorificate prin lucrări ştiinţifice publicate, brevete etc.;
- structura instituţională propunătoare organizează periodic cu cadrele didactice, cercetătorii şi absolvenţii, sesiuni ştiinţifice, simpozioane, conferinţe, mese rotunde, iar comunicările sunt publicate în buletine ştiinţifice cotate ISBN sau ISSN sau în reviste dedicate activităţii organizate.
6. În ceea ce priveşte baza materială:
- baza materială a structurii instituţionale propunătoare destinată implementării programului de studii trebuie să corespundă standardelor care asigură desfăşurarea unui proces de învăţământ de calitate;
- în vederea aprobării şi a obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie, structura instituţională propunătoare trebuie să facă dovada cu acte corespunzătoare (acte de proprietate, contracte de închiriere, inventare, facturi etc.), că pentru programul de studii supus evaluării dispune, pentru cel puţin doi ani în avans faţă de anul şcolarizat, de:
- spaţii adecvate procesului de învăţământ în proprietate sau prin închiriere;
- laboratoare proprii sau închiriate cu dotarea corespunzătoare pentru toate disciplinele cu caracter obligatoriu din planul de învăţământ care au prevăzute prin programa analitică activităţi de acest gen;
- soft-uri corespunzătoare disciplinelor de studiu din planul de învăţământ şi că posedă licenţă de utilizare;
- biblioteca dotată cu sală de lectură şi fond de carte propriu corespunzător disciplinelor prevăzute în planurile de învăţământ pe cicluri de studii universitare (licenţă şi masterat).
- capacitatea spaţiilor de învăţământ pentru programul de studii supus evaluării trebuie să fie de:
- minim 1 mp. / loc, în sălile de curs;
- minim 1,4 mp. / loc, în sălile de seminar;
- minim 1,5 mp. / loc, în sălile de lectură din biblioteci;
- minim 2,5 mp. / loc în laboratoarele de informatică şi cele ale disciplinelor de specialitate care utilizează calculatorul electronic;
- numărul de locuri în sălile de curs, seminarii şi laboratoare trebuie să fie corelat cu mărimea formaţiilor de studiu (serii, grupe, subgrupe etc.), conform cu normativelor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
- se asigură desfăşurarea lucrărilor aplicative la disciplinele de specialitate din planurile de învăţământ în laboratoare dotate cu tehnică de calcul, astfel încât, la nivelul unei formaţii de studiu, să existe câte un calculator la cel mult 2 studenţi - pentru ciclul de licenţă şi un calculator pentru fiecare student, pentru ciclul de masterat;
- bibliotecile structurii instituţionale propunătoare trebuie să asigure:
- un număr de locuri în sălile de lectură care să reprezinte cel puţin 10 % din numărul total al studenţilor;
- fondul de carte propriu din literatura de specialitate română şi străină trebuie să existe într-un număr de exemplare suficient pentru a acoperi integral disciplinele din planurile de învăţământ, din care cel puţin 50 % să reprezinte titluri de carte sau cursuri de specialitate pentru domeniul supus evaluării, apărute în ultimii 10 ani în edituri recunoscute;
- fondul de carte din biblioteca proprie trebuie să existe într-un număr suficient de exemplare pentru acoperirea necesităţilor tuturor studenţilor aflaţi în ciclul şi anul de studii la care este prevăzută disciplina respectivă;
- un număr suficient de abonamente la publicaţii şi periodice româneşti şi străine, corespunzător misiunii asumate.
7. În ceea ce priveşte activitatea financiară:
- pentru aprobarea unui program de studiu, structurile instituţionale propunătoare, trebuie să facă dovada că dispun de resurse financiare suficiente pentru derularea în bune condiţii a programului;
- taxele şcolare ale studenţilor sunt calculate în concordanţă cu costurile medii de şcolarizare pe an universitar din învăţământul public finanţat de la buget la domeniile de licenţă sau masterat similare şi sunt aduse la cunoştinţa studenţilor prin diferite mijloace de comunicare;
8. În ceea ce priveşte activitatea managerială şi structurile instituţionale:
- în vederea aprobării programului de studii, iniţiatorul trebuie să facă dovada că a propus un coordonator al programului, a respectat condiţiilor legale în vigoare, normele Universităţii, Carta Universitară, Regulament de Ordine Interioară şi Regulament pentru activitatea profesională a studenţilor.
Modul de îndeplinire a acestor cerinţe normative obligatorii trebuie certificat prin documente justificative. Informaţia certificată răspunde fiecărei cerinţe şi se prezintă în primul capitol al raportului de evaluare.
Prezenta metodologie a fost aprobată în Şedinţa Senatului Universităţii „ARTIFEX” din 07.06.2006
Rector,
Prof. univ. dr. Dan Cruceru